Decernarea Premiului, Ediția a III-a

Pentru ediția din acest an, Juriul a desemnat-o pe, Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus, ca fiind laureata anului 2026 al Timișoara Award for European Values.
Juriul acordă acest Premiu pentru curajul de a rezista pașnic unui regim criminal și pentru apărarea neobosită a libertății și demnității umane.

Premiul Timișoara pentru Valori Europene a fost înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală,care va avea loc în data de 6 noiembrie 2026

Premiul Timișoara pentru Valori Europene a fost înființat de către Municipiul Timișoara, pentru a onora personalități recunoscute pe plan internațional care, cu determinare, curaj și creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul și în afara Uniunii Europene.

Laureatele celor două ediții de până acum au fost Maia Sandu, Președinta Republicii Moldova (2024) și Roberta Metsola, Președinta Parlamentului European, (2025).

Laudatio cu ocazia decernării Premiului Timișoara pentru Valori Europene

Decernat Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus.

Dominic Fritz, fost Primar al Timișoarei

Timișoara, 6 Noiembrie 2026

Doamnelor și domnilor,
Dragi prieteni,

Astăzi se împlinesc exact 70 de ani de la 6 noiembrie 1956, când procurorii comuniști i-au inculpat oficial pe mai mulți lideri studenți din Timișoara pentru infracțiuni împotriva ordinii sociale, pedepsite cu minimum 15 ani de închisoare sau chiar cu moartea. Care a fost „vina” lor? Cu o săptămână înainte, sute de studenți, inspirați de ceea ce se întâmpla în Ungaria, se ridicaseră împotriva prezenței sovietice în România, cerând dreptul la libera exprimare, relații comerciale cu țările Europei Occidentale și posibilitatea de a studia și alte limbi străine în afară de limba rusă.

Protestul lor a fost pașnic. Răspunsul autorităților a fost brutal. Studenții au fost arestați și bătuți. Orașul a fost plasat sub controlul armatei și al poliției secrete.

Treizeci și trei de ani mai târziu, în decembrie 1989, Timișoara s-a ridicat din nou. De această dată, un întreg oraș s-a revoltat împotriva dictaturii. Iar răspunsul regimului a fost mult mai brutal: oameni au fost arestați și uciși pe străzi. Dar, de această dată, revoluția care a început chiar în fața acestui cinematograf a răsturnat un regim care păruse imposibil de învins.

Amintesc aceste două momente pentru că astăzi, când o onorăm pe Sviatlana Tsikhanouskaya, stăm pe umerii sutelor și miilor de timișoreni fără nume, care și-au riscat viețile pentru libertate și pentru dreptul de a trăi în „casa noastră comună europeană”, așa cum o numea Proclamația de la Timișoara din 1990. Memoria acestor oameni și convingerea că lupta lor reprezintă o responsabilitate care ne leagă și astăzi au stat la baza deciziei noastre de a crea Premiul Timișoara pentru Valori Europene.

Ne-am dorit ca, în fiecare an, să onorăm o personalitate care apără valorile pe care este construită comunitatea noastră europeană. Oameni care ne reamintesc că democrația, libertatea și demnitatea umană nu sunt principii abstracte. Sunt lucruri pentru care trebuie să luptăm în fiecare zi. Valori pentru care merită să ne asumăm riscuri, chiar dacă acestea pot avea un cost profund personal.

Primii doi laureați ai Premiului, Maia Sandu și Roberta Metsola, ocupă ambele funcții importante și dețin o putere politică reală. Au instituții în spatele lor și instrumentele necesare pentru a-și transforma convingerile în decizii.

Anul acesta, onorăm o femeie care nu conduce o armată. Nu controlează instituții publice și nu are în spatele ei mecanismele unui guvern, cel puțin nu în sensul tradițional al termenului, după cum vom vedea.

Sviatlana Tsikhanouskaya este o mamă a doi copii care a intrat în politică aproape din întâmplare. O femeie care nu și-a propus niciodată să devină chipul unei mișcări democratice. O femeie care s-a trezit înfruntând unul dintre cele mai represive regimuri din Europa.

Și de șase ani continuă să i se opună, cu mâinile aproape goale.

Acesta este motivul pentru care povestea ei este atât de remarcabilă.

În 2020, a intrat în cursa prezidențială după arestarea soțului său. Nu era o politiciană de carieră.

Dragi prieteni,

Aș dori să ne oprim puțin asupra semnificației faptului că Sviatlana Tsikhanouskaya a ajuns în politică în acest fel.

Este bine cunoscut faptul că cei mai buni lideri sunt adesea cei care nu sunt mânați de ambiții personale, ci, dimpotrivă, ezită să-și asume un asemenea rol. Dumnezeu a trebuit să aprindă un rug întreg pentru a-l convinge pe un Moise foarte sceptic că el era omul potrivit pentru a conduce poporul Israelului în afara robiei. Unul dintre argumentele lui Moise a fost că nu știa să vorbească prea bine.

La fel ca Sviatlana, care nu mai fusese niciodată în fața publicului.

Astfel, ea ne dă o lecție de modestie, amintindu-ne că nu trebuie să te naști erou, menit măreției, pentru a te implica. Chemarea de a fi un cetățean activ este ceva ce niciunul dintre noi nu poate refuza invocând faptul că este prea slab, prea neînsemnat sau că nu este în stare.

Asta nu înseamnă că i-a fost ușor. Sviatlana i-a povestit cândva scriitoarei americane Anne Applebaum că se trezea în fiecare dimineață cu teamă și că uneori rămânea cuprinsă de teamă întreaga zi. Se culca purtând aceeași durere sufletească pentru oamenii aflați în închisoare.

Și, totuși, a mers mai departe și a strâns cele 100.000 de semnături necesare pentru susținerea candidaturii sale. Dragostea ei a fost mai puternică decât frica. Simțea că nu-i poate trăda pe oamenii care credeau în ea, în soțul ei și în schimbare. Dacă Sviatlana a putut face toate acestea în timp ce soțul ei era în închisoare, iar copiii îi erau amenințați, ce scuze avem noi pentru a rămâne deoparte atunci când libertățile noastre sunt amenințate?

Privind în urmă, este aproape ironic faptul că Sviatlana nu se aștepta ca propria candidatură să fie efectiv înregistrată. Se autointitula „candidată din întâmplare”. Mulți spun că regimul i-a permis să candideze pentru că a considerat că o femeie fără experiență, aproape timidă, ar fi ușor de învins.

Dar sute de mii de belaruși au văzut în ea ceva diferit. Acolo unde Lukașenko vedea lipsă de experiență, oamenii au văzut onestitate. Acolo unde Lukașenko se aștepta la slăbiciune, oamenii au văzut o persoană care nu se temea să lupte. Iar acolo unde Lukașenko dorea să câștige prin frică, control și dependență, oamenii au văzut promisiunea unui Belarus liber, care alege Europa, nu Rusia.

Rezultatul oficial l-a declarat câștigător pe Lukașenko. Dar poporul Belarusului știa pentru cine votase. De aceea, astăzi, ne referim la ea, cu respect, ca la președinta-aleasă a Belarusului.

Lumea a văzut ce a urmat: proteste pașnice întâmpinate cu violență, arestări în masă, tortură și represiune.

Sviatlana a fost forțată să-și părăsească țara. Soțul ei a rămas în închisoare. Mulți dintre colegii și susținătorii ei au fost arestați. Regimul a încercat să distrugă mișcarea, îndepărtându-i liderii, reducându-i vocile la tăcere și înspăimântându-i oamenii.

Ar fi fost de înțeles dacă, în acel moment, ar fi făcut un pas înapoi. Dacă ar fi decis că a făcut suficient. Că vrea să-și găsească un loc de muncă și să-și crească copiii.

Ar fi fost de înțeles dacă ar fi ținut o conferință TED și și-ar fi vândut povestea ca pe o relatare inspirațională despre o femeie curajoasă care a încercat, a eșuat și s-a mutat în California.

Dar nu a făcut-o.

Și acesta este motivul pentru care nu îi acordăm acest premiu doar pentru ceea ce s-a întâmplat în 2020.

O onorăm pentru ceea ce a construit după 2020.

Dragi prieteni,

Sviatlana Tsikhanouskaya a refuzat să lase ca alegerile furate să devină o poveste uitată. A refuzat să lase mișcarea democratică să dispară în exil. A muncit pentru a transforma o mișcare de protest într-o alternativă democratică durabilă.

A contribuit la formarea Cabinetului Unit de Tranziție și a continuat să lucreze împreună cu Consiliul de Coordonare. A creat structuri prin intermediul cărora Belarusul democratic putea vorbi cu o singură voce în dialogul cu guvernele și instituțiile europene.

Biroul său din Vilnius, iar mai târziu și cel din Varșovia, au devenit mult mai mult decât simple birouri. Au devenit locuri în care un alt Belarus putea fi reprezentat. Un Belarus care aparține Europei, respectă drepturile omului și dorește să trăiască în pace cu vecinii săi.

A menținut vizibilă opoziția democratică într-un moment în care lumea avea de gestionat numeroase alte crize. Le-a cerut în permanență liderilor internaționali să nu uite deținuții politici. Le-a reamintit mereu că Belarusul nu este doar o țară aflată sub dictatură. Este și o țară ai cărei oameni nu au renunțat la libertate. În fiecare săptămână, Sviatlana rezervă două ore pentru a vorbi, prin intermediul unei conexiuni Zoom securizate, cu cetățeni obișnuiți ai Belarusului, ascultându-le poveștile și încercând să-i ajute pe fiecare dintre ei.

Și nu a transformat această luptă într-una care privește doar Belarusul.

Când Rusia a lansat invazia pe scară largă a Ucrainei, în februarie 2022, regimul Lukașenko a permis folosirea teritoriului belarus ca platformă pentru atac.

Sviatlana a făcut o alegere clară. A fost de partea Ucrainei.

I-a sprijinit pe acei belaruși care s-au opus războiului, precum și pe cei care s-au alăturat luptei pentru apărarea Ucrainei. A transmis clar că un Belarus liber și o Europă în siguranță sunt două lucruri strâns legate.

Pentru că așa este.

Un Belarus democratic nu reprezintă doar o speranță pentru poporul belarus. Este și o chestiune de securitate europeană. Atât timp cât Belarusul rămâne sub controlul unui regim care servește Kremlinul, securitatea vecinilor săi și a întregii Europe rămâne în pericol.

Sviatlana a înțeles acest lucru și a avut curajul să o spună răspicat.

Dragi prieteni,

De ani de zile, ea cere eliberarea deținuților politici. A vorbit despre oameni ale căror nume, altfel, poate că lumea nu le-ar fi cunoscut niciodată. Ne-a reamintit că în spatele fiecărui număr se află o persoană, o familie, o viață întreruptă.

În 2025, mai mulți deținuți politici au fost eliberați în urma negocierilor conduse de Statele Unite, cu sprijinul partenerilor europeni. Printre aceștia s-a numărat și soțul ei, Siarhei, după mai bine de cinci ani petrecuți în închisoare.

Aceste eliberări au fost rezultatul unor eforturi diplomatice dificile. Ele nu trebuie atribuite unei singure persoane sau unei singure țări. Dar campania susținută a Sviatlanei a contribuit la menținerea acestor oameni în atenția comunității internaționale și la exercitarea presiunii asupra regimului.

Iar atunci când oamenii au sărbătorit, ea nu s-a prefăcut că lupta s-a încheiat. Ne-a reamintit că, deși unii deținuți fuseseră eliberați, mulți alții rămâneau în spatele gratiilor, iar noi oameni continuau să fie arestați. Astăzi ne gândim și la toți cei care se află încă în celulele lui Lukașenko.

Dragi prieteni,

Trăim vremuri dificile.

În întreaga Europă și dincolo de granițele ei, democrația este supusă presiunilor. Liderii autoritari învață unii de la alții. Folosesc propaganda, intimidarea și instituțiile statului împotriva adversarilor lor. Încearcă să-i convingă pe oameni că nimic nu se poate schimba, că alegerile nu contează și că rezistența este inutilă.

Și, uneori, este ușor să ai impresia că au dreptate.

Dar există și motive de speranță. Am primit o găleată de speranță din Ungaria, din Serbia și, da, chiar și din Statele Unite. Vocile oamenilor încă mai contează, votul încă mai contează. Și, la fel cum liderii autoritari învață unii de la alții, și noi, oamenii, învățăm unii de la alții.

În ultimele două zile, aici, la Timișoara, am avut ocazia să-i ascultăm pe unii dintre oamenii care au contribuit la apariția acestor mișcări. Am auzit despre curajul lor, despre organizarea lor, despre eșecurile și dificultățile întâmpinate, dar și despre hotărârea lor.

Poveștile lor ne reamintesc că schimbarea rareori vine de la o singură persoană. Ea apare atunci când oamenii decid să acționeze împreună.

Și acesta este un alt motiv pentru care o onorăm astăzi pe Sviatlana.

Ea a demonstrat că o mișcare poate supraviețui chiar și atunci când liderii săi sunt forțați în exil. Că oamenii cărora li se refuză puterea pot avea în continuare o voce – și că această voce poate fi auzită dincolo de granițe.

Îmi imaginez că există zile în care această luptă pare nesfârșită pentru ea. Zile în care atenția lumii se îndreaptă în altă parte. Zile în care trebuie să explice, din nou și din nou, de ce Belarusul contează.

Astăzi, declarăm că munca ta, Sviatlana, este văzută și recunoscută.

Aici, la Timișoara, înțelegem ce distanță poate exista între speranță și libertate. Au fost necesari 33 de ani pentru ca revendicările studenților din 1956 să devină realitate.

Așadar, știm că istoria nu este întotdeauna dreaptă cu cei care luptă pentru libertate. Uneori, cei care pun bazele unei mișcări nu ajung să-i vadă victoria finală.

Dar asta nu face lupta lor mai puțin importantă.

Dimpotrivă. Face cu atât mai important să le fim alături cât timp lupta este încă în desfășurare.

Acum 70 de ani, numele studenților din Timișoara au fost citite la unele posturi de radio străine. Este posibil ca acest lucru să fi determinat regimul să renunțe la unele dintre acuzațiile care le fuseseră aduse în acea zi. Pentru că până și dictatorilor le pasă de reputația lor.

De aceea, Uniunea Europeană are obligația de a fi alături de popoarele care luptă pentru libertate și democrație în întreaga Europă, din Belarus până în Ucraina, din Moldova până în Georgia, din Serbia până în Albania.

Premiul Timișoara pentru Valori Europene este modul nostru de a spune că o vedem pe Sviatlana. Că recunoaștem ceea ce a construit. Că suntem alături de poporul Belarusului și îi susținem dreptul de a-și alege propriul viitor.

Și vrem să transmitem încă un mesaj: Belarusul nu este Lukașenko. Belarusul este poporul său. Sunt oamenii care au stat la acele cozi nesfârșite în 2020. Oamenii care au protestat pașnic. Oamenii care au ales-o pe Sviatlana Tsikhanouskaya drept președintă.

Viitorul le aparține lor. Nu unui dictator. Nu Kremlinului.

Sviatlana a intrat în politică în calitate de mamă care își dorea ca soțul ei să fie liber. A devenit vocea unei națiuni care își dorea să fie liberă.

A purtat această responsabilitate timp de șase ani, prin exil, amenințări, dezamăgiri și incertitudine. A continuat să construiască atunci când alții poate s-ar fi oprit. A continuat să vorbească atunci când tăcerea ar fi fost mai ușoară.

Tenacitatea, eleganța, etica muncii și empatia ei au transformat-o într-un lider care poate că nu este cel care strigă cel mai tare, dar care a fost și este imposibil de ignorat.

Astăzi, Timișoara alege să fie alături de Sviatlana și de poporul Belarusului.

Îți mulțumim, Sviatlana Tsikhanouskaya,

Pentru curajul tău.
Pentru perseverența ta.
Pentru viitorul democratic pe care continui să-l construiești pentru Belarus și pentru o Europă pașnică și puternică.
Și îți mulțumim că ne reamintești tuturor că libertatea merită apărată.

Este o deosebită onoare pentru mine să îi înmânez Premiul Timișoara pentru Valori Europene Sviatlanei Tsikhanouskaya.

Discurs de acceptare al Sviatlanei Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus.

Sviatlana Tsikhanouskaya, lidera opoziției din Belarus.

Timișoara, 6 Noiembrie 2026

Stimate domnule primar Dominic Fritz, Dominik, dacă îmi permiteți,

Stimați membri ai juriului,

Dragi prieteni,

Bună ziua, dragi prieteni! (БУнэ ЗІуа, ДРАДЖЬ прыеТЭНЬ!)

În primul rând, dragă Dominic, îți mulțumesc pentru cuvintele frumoase.

Îți mulțumesc pentru felul în care conduci acest oraș, pentru prietenia ta și pentru că ai făcut din Timișoara (цімішуАра) un oraș care continuă să apere valorile europene.

Și le mulțumesc membrilor juriului.

Când am privit lista laureaților din anii precedenți, am simțit puțină emoție.

Maia Sandu. Roberta Metsola…

Iar acum eu… Jackpot! Trei femei la rând!

Dominic, sper că nu este o coincidență. Cred că mai multe femei în politică înseamnă mai multă empatie, mai multă umanitate și mai puțină obsesie pentru putere.

Desigur, și femeile pot fi dure. Credeți-mă.

În scurta mea carieră politică, începută din întâmplare, am întâlnit sute de politicieni. Președinți, prim-miniștri. Am avut ocazia să învăț de la cei mai buni.

Dar când oamenii mă întreabă ce m-a pregătit cel mai bine pentru politică, răspund întotdeauna: creșterea a doi copii.

Înveți să gestionezi crize. Cum să negociezi. Și cum să supraviețuiești cu foarte puțin somn.

Și, uneori, cum să convingi pe cineva să facă ceea ce este corect atunci când refuză categoric să asculte.

Această abilitate este deosebit de utilă în politică!

Dragi prieteni,

Primirea acestui premiu aici, la Timișoara, are o semnificație cu totul specială pentru mine.

Timișoara este cu adevărat un oraș al libertății. Un oraș în care frica s-a transformat în curaj.

Un oraș în care oamenii obișnuiți au demonstrat că până și cea mai puternică dictatură poate cădea.

Ieri, am avut privilegiul de a mă întâlni cu veterani ai Revoluției voastre și de a le asculta poveștile.

Despre primele proteste. Despre violență. Despre solidaritatea dintre oameni care nu se întâlniseră niciodată înainte.

Și am avut senzația că ascult povești din Belarus.

Am stat și pe balconul Operei voastre.

Am privit în jos, spre piața în care s-au adunat mii de oameni, scandând: LibertAte! Libertate!

Și mi-am imaginat Minsk, în august 2020.

Străzile noastre pline de oameni. Steagurile noastre. Strigătele noastre pentru libertate.

Și acel sentiment incredibil când îți dai brusc seama:

Nu ești singur.

Nu ești lipsit de putere.

Și nu-ți mai este frică.

Treizeci de ani distanță. Două țări diferite.

Dar același vis.

Visul de a trăi într-o țară liberă, pașnică și europeană.

Știți, revoluțiile nu încep întotdeauna cu discursuri politice mărețe.

Uneori, ele încep cu mici gesturi de solidaritate.

Vecini care abia dacă își vorbiseră până atunci au început să se ajute reciproc. Oameni necunoscuți au adus mâncare familiilor celor reținuți. Voluntari au așteptat în fața închisorilor pentru a-i duce pe oameni acasă.

Mii de mici acte de curaj și solidaritate se pot transforma într-o avalanșă (Эвэлэнч) care răstoarnă o dictatură.

Așa a început revoluția noastră. Nu cu ură. Nu cu violență. Ci cu solidaritate.

Iar solidaritatea este, poate, valoarea europeană de care dictatorii se tem cel mai mult.

Pentru că dictatorii pot aresta persoane. Pot reduce jurnaliștii la tăcere. Pot închide organizații.

Dar nu pot învinge o societate care refuză să se abandoneze reciproc.

La șase ani de la revolta noastră, această solidaritate este cea care menține vie mișcarea noastră.

 

Dragi prieteni,

Astăzi, accept acest premiu nu doar în numele meu.

Îl accept în numele milioanelor de belaruși care continuă să apere libertatea, așa cum oamenii din Timișoara au luptat pentru libertatea lor acum 37 de ani.

În numele femeilor care au stat pașnic în fața forțelor de ordine înarmate.

Al jurnaliștilor care continuă să spună adevărul, în ciuda persecuțiilor.

Al voluntarilor care îi ajută pe deținuții politici și familiile acestora.

Al artiștilor și profesorilor care ne apără limba și cultura.

Și în numele celor care sunt încă în spatele gratiilor.

Pentru ei, valorile europene nu sunt ceva abstract.

Ele înseamnă dreptul de a vorbi fără teamă.

De a-și alege liderii.

De a-și crește copiii în libertate.

De a trăi în propria țară fără să le fie teamă că cineva le va bate la ușă.

Și știu cât de mult contează solidaritatea internațională.

Foștii deținuți politici îmi spun adesea că una dintre cele mai mari temeri ale lor era să nu fie uitați.

Că nimeni nu-și va mai aminti de ei. Că nimeni nu va veni să-i scoată de acolo.

De aceea, trebuie să continuăm să luptăm pentru toți cei care se află încă în închisoare.

Și pentru întreaga noastră țară, ținută ostatica dictaturii lui Lukașenko și a ambițiilor imperialiste ale Rusiei.

Pentru că valorile europene nu înseamnă nimic dacă le apărăm doar atunci când este ușor.

Ele contează cel mai mult atunci când apărarea lor este dificilă.

Când presupune un sacrificiu.

Când necesită curaj.

 

Dragi prieteni,

Pentru multe națiuni, precum Belarusul, Ucraina și Moldova, Europa este atât de atractivă nu datorită birocrației sale – deși am ajuns să o cunosc foarte bine!

Și nici doar datorită pieței unice sau spațiului Schengen.

Desigur, și acestea sunt importante.

Dar cea mai mare forță a Europei sunt valorile sale.

Libertatea. Demnitatea umană. Democrația. Statul de drept.

Convingerea că oamenii trebuie să-și decidă propriul viitor.

Iar astăzi, aceste valori sunt atacate.

Rusia încearcă să submineze instituțiile democratice, să intervină în alegeri și să împartă Europa în sfere de influență.

Tratează țările independente ca pe niște teritorii pe care le poate controla, iar democrația din țările vecine ca pe o amenințare.

Uneori aud oameni spunând că Putin sau Lukașenko pot fi pur și simplu împăcați. Că putem încheia o înțelegere, putem face concesii și totul va fi bine.

Este greșit. Pentru că dictatorii nu pot fi îmbunați. Nu pot fi reeducați. Pot fi doar înfruntați.

Și a venit timpul ca Europa să-și arate forța – să-și arate colții.

Și nu mă refer doar la forța militară. Mă refer la curaj politic, la o poziție fermă și la o solidaritate puternică.

Trebuie să transmitem clar că Rusia nu poate cuceri Ucraina.

Și că Rusia nu poate înghiți Belarusul.

Că Ucraina, Moldova, Belarusul, Georgia, Armenia și celelalte națiuni europene au dreptul de a-și alege propriul viitor.

Și că niciun imperiu nu are dreptul să decidă în locul lor.

Pentru Belarus, alegerea este simplă.

Vom rămâne o țară dependentă de Rusia, un avanpost militar folosit pentru a ne amenința vecinii?

Sau vom deveni o democrație europeană liberă și independentă?

Pentru mine, răspunsul este evident.

Dar mulți belaruși au trăit sub dictatură atât de mult timp, încât le este greu să creadă că un alt viitor este posibil.

De aceea, belarușii au nevoie să audă un mesaj clar din partea Europei:

Vă așteptăm. Porțile noastre sunt deschise. Locul vostru este în familia europeană.

Cred că, acum 35 de ani, românii nu-și puteau imagina că țara lor va deveni într-o zi membră a Uniunii Europene și a NATO.

Că România va deveni o democrație europeană vibrantă.

Dar ați reușit să faceți acest lucru.

Iar exemplul vostru ne dă speranță.

Uneori visez la ziua în care politicienii din Belarus vor dezbate cu aceeași pasiune ca în Parlamentul României!

Și la momentul în care guvernele din Belarus se vor schimba la fel de des cum se întâmplă uneori aici.

Pentru că, credeți-mă, este mult mai bine decât să ai un singur dictator pe viață – și liniștea unui cimitir.

Desigur, știu că tranziția democratică a României nu a fost perfectă.

Nu toate promisiunile Revoluției au fost îndeplinite. Nu toate reformele au fost ușoare.

Dar acesta este încă un motiv pentru care experiența voastră contează pentru noi.

Vrem să învățăm nu doar din succesele voastre, ci și din greșelile voastre.

Astfel încât, atunci când va veni rândul nostru, să putem construi o democrație suficient de puternică pentru a rezista în timp.

Știu că Belarusul este perceput astăzi ca o amenințare. Dar vă cer să priviți Belarusul ca pe o oportunitate.

Belarusul poate deveni și, sunt sigură, va deveni o democrație europeană.

 

Dragi prieteni,

Mai există un motiv pentru care spun că Belarusul aparține Europei.

Identitatea noastră. Cultura noastră. Istoria noastră.

Toate sunt profund europene.

Astăzi, Rusia, cu ajutorul lui Lukașenko, încearcă să șteargă tot ceea ce leagă Belarusul de rădăcinile sale europene.

Limba noastră este marginalizată. Istoria noastră este rescrisă. Scriitorii, muzicienii și artiștii sunt persecutați.

Artiștii continuă să creeze. Scriitorii continuă să publice. Profesorii continuă să transmită limba noastră generației următoare.

Mulți fac acest lucru din exil. Alții își continuă activitatea în interiorul Belarusului, în ciuda riscurilor.

 

Dragi prieteni,

Timișoara ne-a arătat că dictaturile se pot prăbuși atunci când nimeni nu se așteaptă la asta.

Astăzi, nu știm când va veni schimbarea în Belarus.

Dar trebuie să fim pregătiți. Trebuie să pregătim de pe acum un Belarus democratic – instituțiile sale, reformele sale, viitorul său.

Și știm că viitorul nostru este strâns legat de cel al Ucrainei.

Dacă Ucraina va fi puternică, iar Rusia va fi slăbită, se va deschide o nouă oportunitate pentru libertatea Belarusului.

De aceea, vă cer: vă rog, rămâneți ferm de partea Ucrainei.

Pentru că, ajutând Ucraina să-și apere libertatea, contribuiți și la consolidarea Belarusului și a Europei.

 

Dragi prieteni,

Vă mulțumesc pentru această onoare. Vă mulțumesc pentru solidaritate. Și vă mulțumesc că ne reamintiți că libertatea este posibilă.

Timișoara ne dă speranță. Și sper ca, într-o zi, un Belarus liber să le ofere speranță și altora.

Vă mulțumesc! (Вэ мулцумэск!)
Zhyve Belarus!

Juriul ediției 2026

În decizia de acordare a Premiului Timișoara pentru Valori Europene, juriul a apreciat curajul, demnitatea și consecvența cu care Sviatlana Tsikhanouskaya luptă, pe cale pașnică, pentru libertatea și dreptul poporului belarus de a-și decide propriul viitor.

Juriul a considerat că exemplul său este relevant în perioada dificilă pe care o traversăm, în care regimurile autoritare amenință libertatea și democrația.

Juriul apreciază că Premiul creează o legătură profundă între exemplul personal al laureatei și istoria Timișoarei. În decembrie 1989, timișorenii au ieșit în stradă cu mâinile goale în fața unui regim criminal, riscându-și viețile pentru libertate și democrație iar curajul lor a dus la căderea dictaturii comuniste în România.

Astăzi, Sviatlana Tsikhanouskaya duce mai departe, într-un alt context istoric, aceeași convingere fundamentală: niciun regim nu are dreptul să confişte libertatea unui popor, iar frica nu trebuie să devină un dat.

Adriana Babeți

Timișoara

Mai multe

Dominic Fritz

Timișoara

Mai multe

Anca Miruna Lăzărescu

München

Mai multe

Cristian Măcelaru

Koeln

Mai multe

Simona Miculescu

Paris

Mai multe

Iulia Motoc

Haga

Mai multe

Juriul a fost unanim în alegerea Președintei Roberta Metsola

Îi mulțumesc Președintei Parlamentului European că a acceptat premiul Timișoarei. Acest premiu e o recunoaștere a poziției ei ferme de apărătoare și promotoare a valorilor europene. Roberta Metsola a fost în prima linie a celor care au mobilizat sprijinul european atunci când Rusia a invadat Ucraina. S-a bătut pentru dreptul României de a fi în Schengen. Face parte din tânăra generație de politicieni europeni care crede în construcția europeană și în valorile care o definesc, și care zi de zi reclădește încrederea oamenilor în democrație și în instituții. O așteptăm la Timișoara, pentru a celebra împreună Europa

Dominic Fritz Timișoara

Mǎ bucur cǎ o vom onora pe Roberta Metsola, care are mai multe recorduri la activ - este cea mai tânără președinte al Parlamentului European, prima malteză și doar a treia femeie care ocupă această funcție. Domnia sa are la activ şi recorduri de popularitate, pentru cǎ farmecul și eficiența sa formidabilă lucrează deopotrivǎ asupra alegǎtorilor şi a aleşilor: în 2024, la alegerile europene din Malta, a doborât recordul de voturi înregistrat vreodatǎ, apoi, în Parlamentul European, a fost realeasă cu 95% din voturile exprimate. O respect mult şi pentru cǎ este un președinte al Parlamentului European pragmatic, echilibrat și un campion al consensului. Aştept cu plǎcere sǎ o celebrǎm la Timişoara!

Simona Miculescu Paris

Roberta Metsola, un spirit veșnic tânăr în politica europeană. Remarcabile toate inițiativele în domeniul anticorupției și curajul de care a dat dovadă în orice împrejurare, integritatea și fermitatea cu care a impus importantul principiul al transparenței în Parlamentul European. Admirabile toate inițiativele ei în favoarea Moldovei, pe care o consideră o parte din familia europeană, Moldova așteptată cu brațele deschise în Uniunea Europeană

Iulia Motoc Haga

Cu o forță neclintită în promovarea drepturilor egale și a unei Europe mai incluzive și mai puternice, Roberta Metsola este alegerea perfectă pentru a primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene. Eforturile ei constante de a lupta împotriva bigotismului și corupției, sprijinind în același timp agenda pro-europeană – nu ca un instrument de dominație, ci ca un catalizator al păcii pe un continent ale cărui identități culturale profunde formează o tapiserie bogată de viziuni diverse – reprezintă un exemplu remarcabil de urmat. O apreciez pe Roberta Metsola pentru curajul de a apăra o Uniune Europeană construită pe compromisuri, păstrându-și în același timp convingerile puternice. Este o inspirație să îi vedem devotamentul față de cauza noastră comună și iubirea pentru continentul pe care îl împărțim

Cristian Măcelaru Timișoara

Acordarea Timișoara Award for European Values doamnei Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, se încarcă în aceste zile cu o semnificație aparte. Premiul atestă atașamentul Timișoarei și al României pentru proiectul european, participarea efectivă la edificarea acestuia și la promovarea valorilor pe care el se construiește. Premiul nostru este un semn de solidaritate, implicare și speranță că aceste valori vor învinge

Adriana Babeți Timișoara

Roberta Metsola este cu doar două luni mai mare decât mine: 46 de ani – o vârstă minunată. Dar ea a atins obiective pentru care altora le-ar trebui de două ori mai mulți ani. Este cea mai tânără președintă a Parlamentului European, mamă a patru fii și luptă cu pasiune pentru valorile europene. Cuvintele ei – „Europa va supraviețui doar dacă încetăm să o considerăm un lucru de la sine înțeles” – m-au inspirat, alături de mulți alții, să nu luăm niciodată de-a gata realizările democratice din Europa. Niciodată!

Anca Miruna Lăzărescu München

Sponsorii Ediției 2026

Această inițiativă este susținută prin implicarea: